Este scris în Biblie: „Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi
vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o
comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere."
Nasterea Maicii Domnului
NASTEREA MAICII DOMNULUI (8 septembrie) - Predica părintelui Cleopa la Naşterea Maicii Domnului:
„Iubiţi credincioşi,
Astăzi, însă, se cade să ne veselim, căci s-a născut pe pământ Maica Vieţii, Fecioara Maria, cea mai sfântă
fiinţă omenească pe care a ales-o Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii, ca să nască pe Iisus Hristos de
la Duhul Sfânt în Betleemul Iudeii. Să se bucure astăzi pruncii şi fecioarele, copiii şi tinerii, mamele şi
văduvele, preoţii şi călugării că ni s-a născut nouă mamă duhovnicească şi cea dintâi rugătoare, mângâietoare
şi mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi.
Să mergem deci în Nazaretul Galileii, să-i aducem laude îngereşti, pruncii şi Fecioarei Maria, Preacuratei
de Dumnezeu Născătoarei, care s-a născut din Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, la bătrâneţile lor. Însă,
pentru a lăuda pe prunca şi Fecioara Maria, trebuie să avem inimă fără răutate, ca pruncii, şi viaţă curată
şi neîntinată de păcate trupeşti. Pentru a lăuda pe aceea care avea să fie Maica Fiului lui Dumnezeu,
trebuie să avem inimă de mamă, blândeţe şi răbdare de mamă, iubire şi milă de mamă către toţi. Altfel,
rugăciunile noastre, darurile noastre, dacă ies din inimi pline de păcate, de ură şi de răutate, nu vor fi
primite de Preasfânta Fecioară Maria.Cu aceste gânduri de bucurie şi nădejde şi cu inimi pline de milă şi smerenie, să intrăm în sfintele
biserici şi, sărutînd icoana Maicii Domnului, să-i adresăm cu credinţă această scurtă rugăciune: Uşa
milostivirii deschide-ne-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce
nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine de nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc. Amin.”
Te Deum-ul de binecuvântare la începutul noului an școlar
Din MESAJUL PATRIARHULUI ROMÂNIEI CU PRILEJUL ÎNCEPUTULUI NOULUI AN ȘCOLAR:
„Într-o societate secularizată și globalizată, în care copiii și tinerii sunt îndemnați să gândească în
termeni de succes material și „să se descurce individual”, este necesară intensificarea cooperării dintre
Familie, Biserică și Școală, pentru a cultiva valorile perene ale persoanei dincolo de modelele efemere ale
vremii, spre a dezvolta libertatea unită cu responsabilitatea și fericirea personală unită cu solidaritatea
comunitară... Copiii și tinerii doresc să fie iubiți și să iubească, să crească afectiv, intelectual,
spiritual și fizic, printr-o educație adecvată. De aceea, ei au nevoie să fie ascultați și încurajați, dar și
ajutați și îndrumați, mai ales când idealul lor sincer se întâlnește cu realitatea dură a contextului social
cotidian, când creșterea și maturizarea lor înseamnă efort intelectual și fizic, speranță și perseverență..."
Înăltarea Sfintei Cruci
ÎNĂLTAREA SFINTEI CRUCI (14 septembrie) - Din cuvintele părintelui Cleopa:
„Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui
Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18).
Acestei Cruci prin care se arată „puterea lui Dumnezeu” ne închinăm spunând: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi
sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”. Amin.
„Domnul Dumnezeu și Preacurata Lui Maică și puterea Sfintei Cruci să ne ajute nouă păcătoșilor să ne ducem cu dragoste crucea, fie la piept,
fie în mâinile noastre și în toate faptele noastre și să ne închinăm Crucii lui Hristos cu evlavie, căci este semn și armă de apărare și steag
de la Dumnezeu lăsat pentru creștini pe pământ. Iar crucea spirituală să o avem pururea în minte și în inimă,
adică să fim gata a suferi toate necazurile și încercările acestei vieți trecătoare pentru mântuirea sufletelor
noastre, ca să fim adevărați următori ai lui Hristos și moștenitori ai Împărăției Cerurilor. Amin."
SFÂNTUL MUCENIC DASIE (20 noiembrie)
a fost soldat în armata romană în secolele III-IV .
El și-a mărturisit public credința în Hristos, a fost arestat si condamnat la moarte, fiind martirizat în cetatea Axiopolis (Cernavoda), împreună cu alti doi martiri.
Saturnaliile erau o sărbătoare păgână foarte renumită în Imperiul Roman în care, timp de o săptămână, aveau loc multe spectacole publice (lupte, gladiatori,
circ, curse), se dansa fără rusine si se desfrâna. Avea loc si un ritual special, se tragea la sorti un soldat, care era desemnat "rege al Saturnaliilor" si
care vreme de treizeci de zile, putea săvârsi orice exces si desfrânare, chiar în public, spre amuzamentul multimii. Ĩn data de 17 noiembrie 304, "rege" al
sărbătorii păgâne a fost ales soldatul roman Dasie. El refuză si mărturiseste în fata dregătorului: „Eu ti-am spus si îti spun că sunt crestin si nu slujesc
împăratului pământesc, ci Împăratului celui ceresc si primesc darul Lui, trăiesc din harul Lui si mă îmbogătesc din negrăita Lui iubire de oameni. Eu
mărturisesc că sunt crestin, precum am arătat adeseori, si nu mă supun nimănui altuia decât Unuia, curatului si vesnicului Dumnezeu, Tatăl, Fiul si Sfântul Duh,
cel în trei nume si fete, dar de o singură fiintă. Iată, pentru a treia oară mărturisesc cu glasul credinta în Sfânta Treime pentru că, întărit fiind printr-Ĩnsa,
biruiesc si nimicesc îndată nebunia diavolului." După multe chinuri, Sfântului Mucenic Dasie i s-a tăiat cinstitul cap, în ziua de 20 noiembrie 304. Sfintele moaşte ale
fericitului mucenic al lui Hristos au fost păstrate la Durostorum până în anul 579, după care, pentru a fi păzite de năvălirea avarilor, au fost duse si asezate
cu mare cinste în Biserica Sfântului Chiriac din Ancona (Italia). Pe racla sfântului este inscriptia greaca: „Aici zace Sfântul martir Dasios, adus din Durostor."
In anul 2003, o parte din moastele Sfântului Dasie au fost duse in Silistra, Bulgaria. La data de 6 iulie 2006 o părticică din moaştele acestui sfânt martir au
fost dăruite Mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul – Lipniţa (jud. Constanţa).
Numele de „Dasius” dovedeşte originea sa geto-dacică şi înseamnă „miel”. Ceea ce s-a întâmplat a fost menit să trezească inimile amortite, dovedindu-le creştinilor
cât de potrivnică era acea sărbătoare lui Dumnezeu şi arătându-le că nu pot sluji la doi domni, ci trebuie să se hotărască să meargă pe calea Evangheliei fără a
face astfel de compromisuri tradiţiilor păgâne.
SFÂNTUL APOSTOL ANDREI, CEL ÎNTÂI CHEMAT, OCROTITORUL ROMÂNIEI (30 noiembrie) El a deschis ușile ucenicilor lui Hristos. El a fost cel dintâi care a cules roadele arăturii profetice, care a
întrecut nădejdile tuturor. Primul care a îmbrățișat pe Cel așteptat mai presus de toți. Cel dintâi a arătat poruncile
legii date la vreme. Cel dintâi care a oprit limba lui Moise nesuferind-o să mai vorbească după Hristos, nu insultându-l
pe învățătorul iudeilor, ci preferând în locul celui trimis pe Cel ce trimite. Sau mai degrabă el, cel dintâi, s-a arătat
cinstindu-l pe Moise, fiindcă el, cel dintâi, L-a cunoscut pe Cel profețit de Moise. „Profet vă va ridica vouă Domnul
Dumnezeul nostru dintre frații voștri ca mine, de El să ascultați”.
Ziua națională a României
1 Decembrie - ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
„Toți cetățenii României, toate instituțiile statului
și toate cultele religioase”, a subliniat Părintele Patriarh Daniel, „avem datoria să păstrăm și să cultivăm
darul unității naționale ca fiind un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe de vieți
omenești și multe eforturi spirituale și materiale, spre binele României și bucuria românilor de pretutindeni.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”
NAȘTEREA DOMNULUI - Fragment din Pastorala Preasfintitului Episcop Siluan al Episcopiei Italiei Liturghia Praznicului Nașterii Domnului înnoiește, în noi toți cei care o trăim cu suflet curățit de rele,
darurile Botezului, darurile Predaniei, înmulțind în noi Harul și deschizând simțirile noastre spre a-L auzi și
a-L vedea mai deplin pe Hristos și spre a ne împărtăși din Sfântul Lui Trup și Sânge, mereu mai cu adevărat, până
în ziua în care o să-L vedem Față către față. Deci, să ne înnoim și noi și să ne însușim mai deplin și mai
personal făgăduințele propriului nostru Botez, lepădând toată lucrarea și momeala „celui viclean” și consimțind
la a ne uni mai adânc cu Hristos și la a ne asemăna Lui.
Botezului Domnului
BOTEZULUI DOMNULUI - Părintele Stăniloae: „Dumnezeu ne va ajuta și pe noi, care sărbătorim Boboteaza” Sărbătoarea Bobotezei este o sărbătoare a lui Iisus Hristos, dar este și un anunț al sărbătorii noastre,
al sărbătoririi botezului nostru, un anunț al iubirii lui Dumnezeu față de oameni prin Fiul Său. Treimea S-a
arătat atunci și Treimea este dovada iubirii care există din veci și până în veci. La fundamentul existenței
nu este o esență inconștientă, ci este un Dumnezeu al iubirii, un Dumnezeu în trei Persoane, un Tată, un Fiu -
și cine iubește mai mult decât un tată, și cine răspunde mai mult iubirii acesteia decât un fiu? Iubirea
aceasta este din veci, și ca iubirea aceasta să fie desăvârșită, Tatăl vrea să mai aibă și pe un al treilea,
care Să se bucure împreună cu El de Fiul Său, și Fiul să Îl aibă pe acest al treilea ca să se bucure împreună
cu El de Tatăl Său. Atunci este iubirea perfectă: iubirea în trei; din semnul și din puterea acestei iubiri ne
botezăm noi. Primim puterea să ne iubim și noi pe noi, așa cum Se iubesc Persoanele Sfintei Treimi. Primim
puterea să ne iubim nu numai unul câte unul, ci să-i iubim pe toți oamenii, pentru că fiecare poate deveni
un «tu» al nostru. Asta e creștinismul: religia iubirii. De aceea Boboteaza este o sărbătoare mare, foarte
populară, o sărbătoare în care se sfințesc apele, și prin ape se stropesc oamenii, aducând sfințirea iubitoare
a lui Dumnezeu prin această apă, pe care a sfințit-o Fiul lui Dumnezeu ca om, botezându-se în apele Iordanului.
Să fim conștienți că Dumnezeu ne va ajuta și pe noi, care sărbătorim Boboteaza, sfințindu-ne prin puterea Lui, prin apele Lui, prin natura Lui.”
Soborului Sf. Ioan Botezătorul
Arhimandritul Cleopa
Ilie - cuvinte la SĂRBĂTOAREA SOBORULUI SFÂNTULUI PROOROC IOAN BOTEZĂTORUL Toţi proorocii sunt mari, dar nici unul ca Ioan. Aceasta
e mărturia Domnului Însuşi, cum spune troparul Sfântului: „Pomenirea dreptului cu laude, iar Ţie
destul îţi este mărturia Domnului”. Ioan n-a fost mărturisit de un prooroc, n-a fost mărturisit de
un drept sau de un sfânt, ci de Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu; El a spus că e mai mare decât toţi
proorocii. Cine era Ioan Botezătorul, deci? Era prietenul Mirelui Hristos, era gura Cuvântului, era
Înaintemergătorul Lui, era vârful tuturor proorocilor. Cine era Ioan Botezătorul? Era acela despre
care a spus Duhul Sfânt prin proorocul Maleahi: „Iată, trimit înaintea feţii Tale pe Îngerul Meu,
care va găti calea Ta, înaintea Ta” (Maleahi 3, 1; Luca 7, 27). Înger, vârful proorocilor, mucenic,
Înaintemergătorul şi Botezătorul lui Hristos: el a fost toate acestea.
Sfinții Trei Ierarhi
SFINȚII TREI IERARHI: VASILE CEL MARE, GRIGORIE TEOLOGUL ȘI IOAN GURĂ DE AUR (30 ianuarie) In zilele împărăției lui Alexios I Comnenul (1081-1118), s-a făcut împărțire și prigonire între bărbații cei pricopsiți în învățături și îmbunătățiți. Căci unii cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicând despre dânsul că este înalt la cuvinte, iar pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micșorau. Erau însă alții care înălțau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca și cum ar fi fost în învățături mai cu pogorământ omenesc, si îl cinsteau mai mult decât pe marele Vasile și decât pe Grigorie. Alții iarăși cinsteau mai mult pe dumnezeiescul Grigorie, ca cel ce a întrecut în înțelepciune și în învățătură elinească pe toți dascălii cei vestiți.
Pentru aceea, s-au arătat sfinții ierarhi, mai întâi câte unul, apoi și toti trei împreună, nu în vis, ci aievea la arătare, lui Ioan, mitropolitul cetății Evhaitenilor, care era om îmbunătățit și preaînțelept, si au spus ca, sunt la Dumnezeu si nu este nicio sfadă intre ei, toti au scris învățături spre mântuirea cea de obște si nu trebuie sa fie despartiti. Apoi, arhiereu i-a potolit pe toti care se sfădeau mai înainte. Sfântul episcop Ioan, s-a gandit ca in ianuarie sunt sarbatoriti toti acesti sfinti si i-a unit intr-o sarbatoare cumuna pe 30 ianuarie, împodobindu-se pomenirea lor cu rugaciuni și laude, precum li se cădea.
Dumnezeiescul Ioan „Gură de Aur” (Hrisostom) era de statură scund, cu capul mare, cu trupul drept și subțire, cu nasul plecat, alb la față și cam palid, având pleoapele ochilor adâncite și luminile lor mari. I se arăta multă veselie în față, cu fruntea lată și mare, cu urechile cam plecate, cu barba mică și rară, cu părul galben, amestecat cu cărunt, iar fălcile lui erau adâncite înăuntru, de multă postire și nevoință. A întrecut pe toți înțelepții elinilor cu cuvintele și mai ales cu iscusința, înlesnirea și frumusețea vorbirii; și a tâlcuit dumnezeiasca Scriptură. A fost izvor al milosteniei și al dragostei, râvnitor de obște. A trăit 63 de ani, păscând Biserica lui Hristos șase ani. Apoi s-a săvârșit în Comane, surghiunit de Eudoxia, împărăteasa, și de episcopii cei pizmăreți.
Sfântul Vasile cel Mare era foarte înalt, uscățiv și slăbănog la față, negricios și palid, cu sprâncenele lungi, încovoiate și ridicate în sus, cu nasul plecat, cu fața cam zbârcită, adâncit la pleoapele ochilor, păros la trup, barba căruntă pe jumătate și destul de lungă. S-a ostenit la învățătură foarte mult, deprinzând toate învățăturile științei, filozofiei. S-a suit la scaunul arhiepiscopal al mitropoliei Cezareei Capadociei, când era de 37 de ani, ocârmuind Biserica opt ani; apoi, s-a dus către Domnul, fiind în scaunul arhiepiscopatului său.
Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Teologul, era potrivit de statura, puțin cam palid, nasul lătăreț, sprâncenele potrivite, căutătura veselă și blândă, la ochiul cel drept avea un semn de la o lovitură, barba nu-i era lungă, dar deasă. Pleșuv de ajuns, cu părul alb. Marele Grigorie a întrecut cu strălucirea vieții pe cei ce au sporit în fapte. A ocârmuit Biserica Constantinopolului 12 ani și a trăit 80. Când s-a făcut patriarh, a aflat în cetate numai o biserică a dreptcredincioșilor și când a lăsat scaunul, a lăsat numai una eretică. Și mergând la Arianz, moșia sa, s-a sfârșit cu pace.
Deci, să cinstim cu cuvinte pe cei trei cuvântători. Dacă nu s-ar fi ostenit atât de mult cu sfintele lor scrieri, nu s-ar fi scăpat întreaga lume de slujirea la idoli. Acești cerești oameni și pământești îngeri, trâmbitele adevărului. Cu înțelepciunea lor au surpat zidurile cele rele ale vrăjmașilor și au smerit toată înțelepciunea care se ridică împotriva cunoștinței de Dumnezeu. reimea aceasta pământească ne-a învățat a ne închina Treimii cerești, precum se cade. Au întărit dogmele cele drepte cu învățături preaînțelepte, în prigoane, primejdii și războaie, până la moarte fiind prigoniți, ba încă și după moarte.
Aceștia sunt stâlpii cei neclintiți ai credinței noastre, peste care înțelepciunea lui Dumnezeu și-a întărit casa ei, pe care porțile iadului, n-au putut nicidecum s-o clintească. Pe aceștia îi serbăm și noi astăzi, săvârșind pomenirea lor cu bucurie și cu credință. Să păzim mântuitoarele porunci ale Domnului, precum le-au păzit ei.
Ne rugăm și cerem de la voi, sfinților, să vă aduceți aminte de noi, netrebnicii robii voștri, că bine primite să fie rugăciunile noastre, să păziți Biserica în pace, precum ați lăsat-o, să ne învredniciți a dobândi și noi acea negrăită veselie și prea dorita bucurie a întru tot lăudatei și mai presus de ființă Treimi; ca împreună cu voi să slăvim pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul cel Sfânt, pe unul Dumnezeu, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, totdeauna, acum și pururea și în vecii cei nesfârșiți. Amin.
Duminica Ortodoxiei
DUMINICA ORTODOXIEI - Din cuvintele părintelui Efrem Athonitul: „Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, iar elementul de bază al Ortodoxiei este
iubirea de oameni. Ortodoxia este marsul omului către Făcătorul lui, către îndumnezeire. Ortodoxia nu este
numai teologie, este totodată si adevărată psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care
reflectă prin toate laturile adevărul. Să cunoastem deci Ortodoxia noastră. Nu teoretic ci să o simtim si să o
trăim în toată profunzimea si lărgimea ei. Doar asa vom putea să o provocăm si să-i arătăm valoarea. Ortodoxia
noastră nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si strălucire. Este marele nostru ideal, este
nădejdea pretioasă a mântuirii noastre. Este mândria noastră întru Hristos să o propovăduim cu eroism si slavă,
ca niste fii adevărati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.”
Aflarea Sfintei Cruci
AFLAREA SFINTEI CRUCI Pe 6 martie pomenim aflarea cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane de către sfânta Elena, mama sfântului împărat Constantin cel Mare.
La începutul domniei Sf. Constantin cel Mare (306-337), împreună cu Sf. Elena, mama sa credincioasă, au decis să reconstruiască oraşul Ierusalim. Şi-au făcut un plan de a înălţa o biserică pe locul patimilor şi învierii Domnului.
Împărăteasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o mare cantitate de aur. Sfântul Constantin i-a scris o scrisoare Patriarhului Macarie (313-323), prin care îi cerea să o ajute pe mama lui în toate modurile posibile ca să restaureze sfintele locuri creştine. După sosirea în Ierusalim, împărăteasa a început să dărâme toate templele păgâne.
În căutarea ei după Crucea Dătătoare de Viaţă, împărăteasa a cercetat mai mulţi creştini şi evrei, fără să afle nimic pentru mai mult timp. În cele din urmă, un bătrân evreu numit Iuda i-a spus că crucea era îngropată în spatele templului lui Venus.
Sfânta Elena a dat ordin să se demoleze templul şi să se facă săpaturi pe locul acela. În scurt timp au găsit Golgota şi Mormântul Domnului. Nu departe de acel loc au găsit trei cruci, o scândură cu inscripţia lui Pilat şi patru piroane care au străpuns corpul Domnului.
Următorul pas era să determine care era crucea răstignirii Mântuitorului dintre cele trei. Patriarhul Macarie, văzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie aşezat pe rând pe fiecare din cruci. Când corpul celui mort a fost aşezat pe Crucea Mântuitorului, acesta a înviat imediat. Văzând învierea celui mort, toţi au fost convinşi că au găsit Crucea Dătătoare de Viaţă.
Cu mare bucurie, împărăteasa Elena şi Patriarhul Macarie au ridicat Crucea astfel încât să o vadă toţi cei de faţă.
Buna Vestire - 25 martie
BUNA VESTIRE (25 marie) - Din cuvintele Părintelui Cleopa Ilie: Astăzi tună glas de bucurie în tot pământul. Astăzi, Arhanghelul Gavriil vesteşte Fecioarei Maria mântuirea neamului
omenesc. Ziua de astăzi este mai sfântă şi mai înveselitoare decât toate zilele veacului, căci aduce bucurie şi vesteşte
mântuirea la toată lumea. Astăzi, Dumnezeu a căutat cu milă şi cu îndurare din cer pe pământ, că a auzit suspinele
strămoşilor noştri şi plângerea tuturor celor ce se chinuiau în iad, de la începutul lumii.
Ascultând cu mare atenţie şi cu mare luare aminte cuvintele Dumnezeiescului Arhanghel şi înţelegând ce fel de chemare
are ea de la Dumnezeu, Sfânta Fecioară s-a plecat a primi cuvintele lui şi hotărându-se din inimă să asculte porunca
lui Dumnezeu cea trimisă ei prin îngerul său, cu mare smerenie zis: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”
Iată pentru care pricină sfânta smerenie este cea mai vestită din toate virtuţile, pentru că numai aceasta poate să le păzească pe toate,
iar fără de ea, toate sunt nimic.
Taina Sfântului Maslu
Sfântul Maslu, Taina vindecării
SFÂNTUL MASLU, TAINA VINDECĂRII - ÎNALTPREASFINȚITUL IOACHIM, ARHIEPISCOP AL ROMANULUI ȘI BACĂULUI: Boala, de orice natură ar fi, este una dintre principalele cauze ale deprimării omului contemporan şi, de
cele mai multe ori, mijloacele umane moderne de vindecare nu pot reuşi să o învingă. Conştiinţa că boala ar
putea avea drept cauză păcatul şi că moartea ar putea apărea surprinzător, nelăsând timp de pregătire pentru
marea înserare, pot produce tulburări extraordinare în fiinţa umană. Chiar şi în această situaţie limită de
slăbire sufletească şi boală spirituală, Dumnezeu îşi revarsă mila faţă de cei suferinzi, iar Sfântul Maslu,
prin cele şapte rugăciuni ale sale, dar şi prin pripeala cântării Sfântului Arsenie, repetată după fiecare
tropar, care cere: „Stăpâne, Hristoase Milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robul Tău!”, evidenţiază tocmai
acest aspect.
Intrarea Domnului în Ierusalim
Floriile
INTRAREA DOMNULUI IISUS HRISTOS ÎN IERUSALIM
este singurul moment din viața Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. Poporul îl întâmpină pe Iisus cu ramuri de finic și de măslin,
strigând: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului". Prin aceste cuvinte oamenii simțeau că
însuși Dumnezeu a venit în lume, pentru a aduce mântuirea ei. Intrând ca Împărat în Ierusalim, Iisus
anticipează biruința Sa apropiată asupra morții, ca și biruința întregii omenirii.
Vinerea Patimilor, ziua răstignirii Domnului
Învierea Domnului Iisus Hristos
HRISTOS A ÎNVIAT!
Izvorul Tămăduirii
Înăltarea Domnului Iisus Hristos
HRISTOS S-A ÎNĂLTAT!
Arătarea Sf. Cruci
ARĂTAREA SEMNULUI SFINTEI CRUCI LA IERUSALIM
După moartea binecredinciosului și dreptului împărat, a Sfântului Marelui Constantin, luând împărăția fiul său, Constantie, și abătându-se la răucredinciosul eres al lui Arie, care hulea pe Fiul lui Dumnezeu, s-a făcut – spre rușinarea ereticilor și spre întărirea dreptcredincioși – un semn minunat în Sfânta Cetate a Ierusalimului, în Duminica Cincizecimii, când se prăznuiește Pogorârea Sfântului Duh.
Și s-a întâmplat atunci de era duminica aceea în șapte zile ale lumi mai și în ceasul al treilea s-a arătat pe cer închipuirea cinstitei Cruci a Domnului, care strălucea cu o lumină negrăită, mai mult decât razele soarelui, la care privind tot poporul. Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfântului munte al Golgotei – pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit; și s-a întins cu lungimea sa, ajungând până la muntele Eleonului, care este departe de la Golgota ca la cincisprezece stadii; și se potrivea lățimea Crucii cu lungimea sa.
Iar frumusețea ei era atât de împodobită, încât se asemăna cu fața curcubeului, atrăgând astfel privirea tuturor către ea. Toată mulțimea ierusalimitenilor, au alergat la sfânta biserică cu mare umilință și cu căldura duhului. Toți, cu mare glas, preamăreau pe Iisus Hristos Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut Dumnezeu adevărat din Dumnezeul Cel adevărat, pe Făcătorul minunilor celor mari.
Atunci necredincioșii s-au umplut de rușine, văzând cât este de mare slava și puterea lui Hristos Domnul. S-a dovedit atunci, că adevărata credința creștinească este dreaptă și mântuitoare.
De acest minunat semn, Preasfințitul Chirii, patriarhul Ierusalimului, a înștiințat prin scrisoare pe împăratul Constantin, sfătuindu-l spre dreapta credință.
Mulți dintre evrei și păgâni s-au apropiat cu pocăință de Hristos Dumnezeul, au primit Sfântul Botez și au slăvit cu bună credință pe Hristos, Cel ce este de o ființă cu Tatăl și cu Sfântul Duh. Iar noi, mărturisind puterea Lui cea nespusă, arătată prin Cruce,
Îl înălțăm pe El cu laudele noastre, că este Domnul Dumnezeul nostru, și ne închinăm așternutului picioarelor Lui, adică Crucii celei sfinte, rugând bunătatea Domnului, ca la a doua și înfricoșătoarea Sa venire, să ne învrednicească pe noi a vedea întru bucurie și întru nădejdea mântuirii semnul Fiului Omenesc – Crucea cea sfântă –, care se va arăta pe cer; și cu aceea, ca și cu o cheie, să ne deschidă nouă ușile împărăției Cerului, precum oarecând tâlharului Raiul și, împreună cu oile cele binecuvântate, să ne rânduiască pe noi în veci. Amin.
Aducerea moastelor Sf. Nicolae la Bari
ADUCEREA MOAȘTELOR SFÂNTULUI IERARH NICOLAE LA BARI
Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie și a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, a fost năvălire a ismailitenilor asupra stăpânirii grecești, vrăjmașii Crucii lui Hristos, au robit pământul creștin până la Antiohia și Ierusalim și au pustiit cu foc și cu sabie toate cetățile și satele, bisericile și mănăstirile; iar pe cei ce au scăpat de sabie, bărbați, femei și copii, i-au robit și toate părțile acelea le-au luat în stăpânirea lor.
Atunci și cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaște ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o agarenii.
Pustiindu-se multe părți grecești de la răsărit, între care a fost și Lichia, cu cetatea Mira; a voit Domnul să se aducă cinstitele moaște ale Sfântului Nicolae, plăcutului Său, din Mira în cetatea Bari din Italia.
Iar aducerea acestor sfinte moaște s-a făcut într-acest fel: Unui preot cinstit și cucernic care locuia în cetatea Bari, i s-a arătat noaptea Sfântul Nicolae, zicându-i: „Mergi și spune poporului acestuia și la tot soborul bisericesc ca, ducându-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo moaștele mele și, aducându-le aici..."
Preotul a spus clerului bisericii și la tot poporul arătarea Sfântului Nicolae, si toti s-au bucurat. Ca să nu le împiedice calea mării oarecare popoare, au umplut corăbiile lor cu grâu și au plecat, făcându-se că merg la neguțătorie.
Astfel, călătorind cu bună sporire, au ajuns mai întâi la Antiohia unde, vânzându-și grâul după obiceiul neguțătoresc, au cumpărat alte lucruri. Apoi, s-au dus în latura Lichiei, pe malul cetății Mirelor și, întrebând de biserica sfântului și despre moaștele lui, și-au luat armele, temându-se ca nu cumva să-i oprească pe dânșii cineva, și au mers la biserică.
Acolo, aflând patru monahi, i-au întrebat unde se află moaștele Sfântului Nicolae. Iar monahii le-au arătat lor mormântul în biserică, întru care, ca sub un obroc, zăceau sub pardoseală în pământ, moaștele cele tămăduitoare ale arhiereului lui Hristos.
Barenii, dând la o parte pardoseala bisericii și săpând pământul, au găsit racla sfântului; iar când au descoperit-o, au văzut-o plină de mir binemirositor, care izvorâse din cinstitele lui moaște. Mirul l-au turnat în vasele lor, iar moaștele sfântului, luându-le preoții cu bucurie pe brațele lor, le-au dus la corăbiile lor și le-au pus cu cinste într-una din ele. Depărtându-se de malul Mirei Lichiei în 28 de zile ale lunii lui aprilie, au ajuns in Bari pe 9 mai, la vremea Vecerniei.
Poporul din Bari, înștiințându-se de venirea la dânșii a cinstitelor moaște ale Sf. Nicolae, îndată a iesit întru întâmpinarea lor împreună cu episcopii, cu preoții, cu monahii și cu tot clerul bisericesc. Cu făclii și cu tămâie, lăudau pe Dumnezeu, săvârșind cântări de rugăciune arhiereului lui Hristos.
Au pus moastele în biserica Sfântului Ioan Inaintemergătorul, care era lângă mare. Și se făceau multe minuni la moaștele cele tămăduitoare. Pentru că șchiopii și orbii, surzii și îndrăciții, precum și cei cuprinși de tot felul de boli, primeau tămăduiri, atingându-se de moaștele sfântului.
In toate zilele, n-a încetat a da cu minune tămăduire și dă și până acum, celor ce aleargă la dânsul cu credință. Cetățenii Bariului, văzând darul cel făcător de minuni al moaștelor Sfântului părinte Nicolae, curgând ca dintr-un izvor fără de scădere, au zidit o biserică din piatră în numele lui, mare și frumoasă, și au înfrumusețat-o cu tot felul de podoabe scumpe.
Au ferecat o raclă de argint cu pietre de mult preț și au aurit-o peste tot. Iar în anul al treilea, după aducerea cinstitelor moaște de la Mira Lichiei la Bari, adunându-se arhiepiscopii și episcopii din cetățile și țările cele dimprejur, împreună cu clericii lor, au făcut cinstita mutare a sfintelor moaște ale făcătorului de minuni Nicolae din Biserica Botezătorului, în biserica cea nouă, zidită din piatră, întru numele lui, în aceeași zi în care mai înainte le aduseseră de la Mira Lichiei în Bari, și le-au pus cu racla cea de argint în altar. Iar racla cea veche, pe care o aduseseră de la Mira Lichiei, au pus-o în biserică, având în ea o parte oarecare mică din sfintele moaște, pentru închinăciunea tuturor celor ce veneau.
Trecând câțiva ani, după buna voire a Sfântului Nicolae - precum i-a poruncit în vedenie unui oarecare monah cinstitele lui moaște s-au pus sub Sfânta Masă în altar, unde izvorăsc totdeauna mir - precum se vede și acum acolo care se dă spre tămăduirea tuturor bolilor și întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este preamărit întru sfântul Său, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Stindardul Unirii
Familia creștină
FAMILIA CREȘTINĂ - Părintele Arsenie Papacioc
Ce dulce este iubirea!… Dar să nu se meargă pe instincte şi pe plăceri într-o căsnicie, ci gândind la un scop suprem:
mântuirea reciprocă. Stimularea continuă reciprocă spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere.
Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a luat-o vântul, ci trebuie văzuta valoarea întrinsecă a florii.
O căsnicie se poate întemeia pe o iubire adevărată şi pe o coordonată exclusiv creştină. E o mare greşeală să te
îndrăgosteşti de un băiat sau de o fată, şi punem problema căsătoriei pentru că mi-e drag de el sau de ea. Nu, nu.
Trebuie văzut, cât de cât, dacă sunt străbătuţi de fiorii sfintei răspunderi pe care o cere căsătoria. Pentru că
frumuseţea o să se mai schimbe, dar trebuie să rămâna mai departe frumuseţea creştină din fiecare, pentru fiecare.
Asta e verigheta, care se şi dă: iubirea celuilalt către celălalt. Adica iubirea nu are nici început, nici sfârsit – asta
ar fi semnificatia verighetei.
Pogorârea Sfântului Duh
Rusaliile
SF. IOAN GURĂ DE AUR - Cuvânt la Duminica POGORÂRII SFÂNTULUI DUH „Eu voi ruga pe Tatăl, si alt mângâietor va da vouă, ca să fie cu voi în veci, adică Duhul adevărului.”
(Ioan XIV, 16, 17) Slăvite sunt, iubitilor, darurile, care ni le-a comunicat astăzi Dumnezeu cel plin de
dragoste, daruri, a căror mărime nu o poate descrie nici o gură omenească. De aceea să ne bucurăm toti, să
mărim si să proslăvim pe Domnul nostru, căci ziua de astăzi este o sărbătoare de bucurie si de desfătare.
Precum timpurile anului urmează regulat unele după altele si se schimbă unele cu altele, asa si în biserică, cu
totul regulat, o sărbătoare urmează alteia, si de asemenea trece de la una la alta.
Cuvântul ierarhului - Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului Din ziua de Paști, în Iisus, Duhul este Cel care se impune în fața materiei. Tot ceea ce vrea și poate Duhul Sfânt, Hristos cu trupul înviat împlinește. Iisus a intrat prin usi încuiate pentru a ajunge la locul în care erau adunați apostolii, ca apoi în același fel să dispară din ochii lor, ceea ce nu putea face decât prin puterea Duhului. Hristos putea fi în mai multe locuri în același timp ș.a.m.d. Trupul Său înviat e tot atât de real pe cât era și înainte de Înviere: „iată mâinile și picioarele Mele”. Dar acest Trup nu se mai supune legilor materiei, ci beneficiază de atributele Duhului Sfânt. La 10 zile după Înălțarea Sa la cer, Iisus trimite Duhul Sfânt, care, pogorând asupra apostolilor, îi transformă. Petru mărturisește public acum Iisus cel răstignit, a înviat și a urcat la ceruri, așezându-Se de-a dreapta Tatălui. Apostolii le adresează tuturor îndemnul de a se pocăi și a se converti. Duhul Sfânt a pogorât asupra apostolilor, asupra martorilor Învierii, dar și asupra credincioșilor adunați în rugăciune întru numele Domnului. Aceasta este Biserica!
În pericopa evanghelică a Pogorârii Duhului Sfânt, și în descrierea Sfântului Evanghelist Luca din cartea Faptele Apostolilor, Duhul Sfânt se manifestă ca un vânt violent și sub forma flăcărilor care se așază pe capul fiecăruia dintre apostoli.
Iisus cheamă la El pe toți cei însetați de viața cea veșnică si promite celor care vor crede în El că „râuri de apă vie vor curge din pântecele lor”.
Taina Duhului constă în a ne revela continuu taina prezenței și comuniunii cu Hristos. Toate darurile Duhului Sfânt, despre care vorbește Sf. Ap. Pavel – „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” - se reunesc în ființa unică a lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.
Taina Duhului Sfânt este taina iubirii Sfintei Treimi în totalitatea.
Fie ca Duhul Sfânt să ne reînnoiască, pe noi și Biserica, prin prezența Sa și să ne dăruiască în primul rând forța de a ne menține în Adevărul care ne deschide către o transformare a vieților noastre încât să devenim fii ai luminii, fii ai Împărăției lui Dumnezeu. Duhul Sfânt să ne călăuzească spre împlinirea faptelor bune și să sălășluiască veșnic în noi. Amin.
Coboară din Ceruri, o, Duhule Sfânt (cântă pr. Mirel Ivan si Ionuţ Covaci):
Duminica Tuturor Sfinților
Duminica întâi după Rusalii - a Tuturor Sfinților
Evlavia credincioşilor şi dragostea pentru sfinţii lui Dumnezeu însufleţesc Biserica, făcând-o vie.
Prin Jertfa de pe Cruce noi, oamenii, am primit puterea să ne împărtășim din sfințenia lui Dumnezeu - am dobândit puterea de a deveni sfinți.
Sfinţii sunt oameni care au urmat întocmai Mântuitorului, iubindu-L pe El mai presus de lucrurile trecătoare ale lumii.
Duminica părinților și a copiilor
Iubirea din familie este temelia pentru împlinirea în viață și în veșnicie. Biserica Ortodoxă Română, împreună cu alte culte din România, promovează și apără familia formată
din bărbat și femeie, deoarece aceasta este izvor de viaţă al societății umane.
Nasterea Sfântului Ioan Botezătorul
NAȘTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL (24 iunie) - Arhim. Arsenie Kotsopoulos:
Sfântul Ioan Botezătorul, despre care Sfânta Scriptură spune că
„nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul“ (Matei 11, 11),
şi-a jertfit viaţa, slava, faima, pentru Hristos. A îndreptat lumea spre Cel mai bun decât el, Hristos.
S-a nesocotit pe el pentru ca Hristos să fie slăvit. Indemna lumea iudaică, care venea la el pentru a se
boteza, să se îndrepte spre Mesia ce va să vină şi să-l părăsească pe el.
Sfântul Prooroc Ilie
Cuvinte de la predică Părintelui Cleopa la prăznuirea SFÂNTULUI PROOROC ILIE TESVITEANUL (20 iulie)
Să preţuim Sfânta Liturghie, ascultând-o cu mare evlavie, căci ea repetă jertfa Domnului de pe cruce şi ne
menţine în strânsă legătură cu Dumnezeu prin Sfânta Împărtăşanie. De aceea, fără jertfă liturgică nimeni nu se
poate mântui. Când auzim clopotele bisericii să mergem la slujbă, că Hristos rămâne cu noi mai ales prin Sfânta
Liturghie. Mare păcat fac acei creştini care stau sărbătoarea acasă şi nu vin la biserică să asculte Sfânta Liturghie.
Altă învăţătură folositoare de suflet ne dă Sfântul Ilie astăzi prin cuvintele adresate poporului pe muntele
Carmel, când le-a zis: „Până cînd veţi şchiopăta cu amândouă picioarele?" (III Regi 18, 21). Care sunt cele două
picioare cu care mergem la Dumnezeu? Sunt credinţa şi faptele bune. Şi precum nu putem merge într-un picior,
tot aşa nu putem merge la Dumnezeu numai prin credinţă, fără fapte bune. Să ne silim a păstra cu sfinţenie
dreapta credinţă şi a lucra după putere faptele bune. Una fără alta ne împiedică mântuirea. Fără amândouă,
şchiopătăm de ambele picioare şi nu putem urca scara mântuirii care ne duce la împărăţia lui Dumnezeu.
Schimbarea la Fată
Tropar la PRAZNICUL SCHIMBĂRII LA FAŢĂ A DOMNULUI (6 august)
Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea.
Strălucească şi nouă, păcătoșilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu,
Dătătorule de lumină, slavă Ție.
Condac la Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, glasul 7
În munte Te-ai schimbat la Faţă şi pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut Slava Ta, Hristoase Dumnezeule,
pentru ca, atunci când Te vor vedea Răstignit, să înțeleagă patima Ta cea de bunăvoie și să propovăduiască
lumii că Tu ești cu adevărat Raza Tatălui.
